Auzim des expresia “social media”; din gura-n gura, prin media sau poate chiar in cadrul unei companii care are resurse si interes sa investeasca in asa ceva. Unii spun ca “social media” este un mod de a petrece timpul cu prietenii (sau de a-l pierde – depinde si de context), de a construi relatii de afaceri sau poate de a crea o imagine publica in scopul promovarii.
LinkedIn, Facebook, blog, Twitter, acestea sunt doar cateva exemple prin care oamenii din ziua de azi comunica si bune, si rele, si mai obiective, si mai personale, si mai cum vreti voi. Ideea este ca ei comunica. Iar avantajul este ca nu sunt limite. Poti critica un sistem, poti injura si darama o idee, poti ridica in slavi sau pupa unde trebuie, poti, poti si iar poti. Totul e sa nu deranjezi prea rau pe cineva. Si chiar si atunci esti in spatele unui monitor, deci cine te vede?
Acum sa fim putin sarcastici si sa criticam un pic scopul:
Cel care intra toata ziua pe Facebook este in general un om foarte ocupat printre replici, dar si suparat cand nu-si face “targetul” de like-uri din acea zi. “Likes” ce? Nu conteaza. O idee, o poza, o injuratura, o melodie, un film, care mai stie ce. Ideea este tocmai sa “ikes” – ca sa fii in schema si acceptat social de toata lumea, de prieteni sau cei care au pus ochii pe tine si-ti pot darama statutul de Facebookist (“Daca nu esti cu noi, esti impotriva noastra!”). Ce reprezinta acest statut? Esti “updated”, nu ca altii care nu au auzit de ultimele stiri cu gaura din perete pe unde au intrat informatorii: niste gandaci de bucatarie. Ca sa nu mai spun de cei multi care sustin cauze umanitare fara scop clar, despre care nu stiu mai nimic. Dar trebuie sa te indentifici si cu alea, ca sa vada lumea ca-ti pasa.
Nu cumva sa uit despre multitudinea aia de mesaje care-ti strica ochii, o data prin greselile alea gramaticale (stiu, sunt de tastare! Mai ales alea care apar zilnic si la fel. Stiu, tastatura greseste la fel in fiecare zi!) si a doua oara prin penajul colorat al papagalului plin de injuraturi apetisante. Cum sa il elimini? Nu poti, face parte din statut!
LinkedIn este foarte util pentru varianta de CV online (de individ sau firma). Dar doar pentru cei care-si cauta job sau oportunitati de afaceri. Si nici pentru aia daca nu stiu sa-l foloseasca. Printre astia ma aflu si eu, criticul acestui ravas. Nici nu folosesc vreo strategie, dar dau si din gura. Si dau, pentru ca ma enerveaza ingrozitor aceia care scriu zilnic ceea ce fac de parca intereseaza pe cineva, fara sa se gandeasca o clipa ca in lista de cititori exista si persoane care nu au nici o treaba cu mesajele date. E clar: mesajele sunt trimise fara tinta precisa. La fel si scopul lor. Si sa nu mai spun de unele grupuri de discutii care nu contin nici macar discutii, ci certuri sau publicitate.
Blogul, in schimb, are o tenta personala cu mesaje in general gandite, tematice si cu auditoriu clar. Unele sunt o placere sa le citesti. Altele sunt monologuri, dar si ele au scopul lor: face bine la psihic sa analizezi din cand in cand lumea, sa te descarci sau chiar sa crezi ca te citeste cineva. Din ultima grupa fac parte eu.
Twitter e un mic ciripitor care imprastie stiri peste tot. Ei, nu chiar peste tot, ci la abonati. Este si ala un talent de a strange cat mai multi abonati. Ajuta pe cineva? Pai da, pe aia care au ce spune cat mai scurt, concis si pe cei care vor sa afle la fel de scurt si concis. Doar timpul e pretios in ziua de azi. Iar daca nu esti „ahead”, esti „behind”. Clar?
In ziua de azi e placut sa te exprimi indiferent de modalitate. Este placut sa crezi ca poti fi si tu un mic jurnalist – fara acreditari si referinte. Nu te opreste nimeni sa-ti spui parerea. Exista si un mic risc, acela de a fi criticat. Dar daca decizi sa devii public, iti vei accepta si soarta aceasta de martir. Eu asa am facut.
Cat de sustenabil este acest mediu de alearga toti prin el si dupa el ca niste avizi de informatie si de statut de a fi mereu in priza si “updated”? Pai cica e viitorul. Sunt de acord, este mult mai usor sa te ascunzi in spatele electronilor si sa dai un pumn in ceafa oricui te enerveaza sau sa saruti o tipesa foarte sic (de unde stiu? Pai din replicile ei senzuale de pe Facebook – ca poza nu are). Si totul cu o viteza foarte mare! Ai timp si sa fugi…
Cat de “reliable”? Pai este. Daca eu vreau sa spun ca Microsoft a inclus in pachetul Office un vierme care fura identitatile oamenilor, cu ce ma puteti contrazice?
Legi scrise nu sunt, bariere nu sunt, atunci cum si cu cine ne luptam sau aliem? Sa va amintesc ce sume investesc companiile in acest joc ca sa-si salveze sau sa-si construiasca reputatia? Si uite-asa v-am inseninat ziua. Sau v-am enervat. In ce categorie va aflati?
Autor: Irina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu